Caută

Garanția contra evicțiunii

Actualizată în: Apr. 28




Noțiunea de garanție contra evicțiunii presupune o tulburare a cumpărătorului în exercitarea dreptului cumpărat, respectiv pierderea, totală sau parțială, a proprietății bunului transmis cumpărătorului ori tulburarea sa în exercitarea atributelor dreptului de proprietate, ca urmare a invocării unui drept asupra bunului de către un terț sau chiar de către vânzător.


Vânzarea este contractul prin care o persoană, numită vânzător, transmite sau se obligă să transmită unei persoane numite cumpărător, proprietatea unui bun, un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau alt drept, în schimbul unui preț, pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească. Având în vedere implicațiile patrimoniale pe care le presupune contractul de vânzare, pentru că ambele părți se obligă la o acțiune prin care un drept din patrimoniul lor este înlocuit cu un altul diferit, garanția contra evicțiunii vine în mod just să sprijine partea care ar fi păgubită în urma nerespectării obligațiilor contractuale de către cocontractantului său.


În virtutea caracterului sinalagmatic și a celui oneros al contractului de vânzare, garanția contra evicțiunii își găsește deplină justificare prin sprijinul pe care îl acordă părții care ar putea fi expusă unei pierderi în eventualitatea tulburării dreptului dobândit, astfel că în această situație legiuitorul, în mod echitabil, i-a pus la dispoziție părții evinse o acțiune în justiție prin care să-și poată repara prejudiciul suferit în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare.


Noțiunea de evicțiune reprezintă orice tulburare a cumpărătorului în exercitarea dreptului cumpărat, mai exact pierderea, totală sau parțială, a proprietății bunului transmis cumpărătorului ori tulburarea sa în exercitarea atributelor dreptului de proprietate, ca urmare a invocării unui drept asupra bunului de către un terț sau chiar de către vânzător.


Obligația vânzătorului de a-l garanta pe cumpărător împotriva evicțiunii există și operează de drept, fără a fi necesară o prevedere contractuală în acest sens [1]. Însă evicțiunea se realizează, de regulă, prin constatarea pe cale judiciară a dreptului unei alte persoane asupra bunului transmis prin vânzare cumpărătorului [2].


Din chiar definiția evicțiunii putem constata că aceasta se clasifică în două categorii: evicțiune provenind din fapta proprie a vânzătorului și evicțiune provenind din fapta unui terț.


Condiția pentru a deveni operantă obligația de garanție este ca pierderea sau, după caz, tulburarea proprietății să se datoreze faptei vânzătorului sau faptei unui terț, deci evicțiunea să provină din partea vânzătorului, iar cu privire la tulburare, aceasta poate fi o tulburare de fapt, fiind valabilă doar în cazul vânzătorului, sau o tulburare de drept. În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, s-ar constata nulitatea absolută parțială a unui contractului de vânzare-cumpărare pe care părțile l-ar încheia, și se reține reaua-credință a ambelor părți la momentul încheierii lui, în sensul căera cunoscut de către acestea că obiectul pro-parte nu se găsea în proprietatea vânzătorului, cumpărătorul în această situație nu este considerat a fi de bună-credință și nu mai poate invoca sau opune garanția pentru evicțiune.[3]


Vânzătorul este obligat să garanteze dreptul vândut față de orice dobânditor subsecvent al bunului, indiferent că acesta l-a dobândit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, el va fi beneficiar al garanție, deci vânzătorul va trebui să garanteze dreptul nu numai cumpărătorului, ci și subdobânditorilor acestuia, lucru evidențiat de articolul 1706 din Codul Civil. Acest lucru decurge din faptul că odată cu bunul se vor transmite și toate drepturile strâns legate de el, ca drepturi conexe acestuia, deci inclusiv garanția contra evicțiunii. În cazul în care contractul de vânzare este încheiat printr-un intermediar, acesta nu va fi obligat să garanteze contra evicțiunii, doar în situația în care s-ar comporta ca un vânzător aparent ar fi obligat să garanteze.


Obligația de garanție contra evicțiunii de care beneficiază cumpărătorul ori succesorii acestuia presupune posibilitatea de a dispune de o acțiune de garantare contra evicțiunii față de vânzător, acțiune care are ca temei contractul de vânzare-cumpărare, și nu temei delictual [4], lucru ce implică facilitarea probațiunii.


În doctrină s-a afirmat că obligația vânzătorului de a garanta contra evicțiunii și obligația de a garanta contra viciilor nu sunt obligații autonome, ci că acestea decurg [5] mai degrabă din obligația de a transfera dreptul vândut si din cea de predare, reprezentând astfel o răspundere specială a vânzătorului pentru neproducerea rezultatului promis.


Pe plan internațional, garanția contra evicțiunii, este consacrată prin Convenția Națiunilor Unite cu privire la contractele de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la Viena la 11 aprilie 1980, prin care s-a urmărit uniformizarea legislație la nivel suprastatal cu privire la contractul de vânzare- cumpărare prin care s-a dorit eliminarea obstacolelor juridice în schimburile internaționale, ținând seama de obiectivele generale înscrise în rezoluțiile privind instaurarea unei noi ordini economice internaționale și luând în considerare că dezvoltarea comerțului internațional este un element important în promovarea relațiilor de prietenie între state[6].


De asemenea această instituție este consacrată și la nivel european prin Directiva 99/44/EC din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe. Aceasta definește în art. 1 lit. e) noțiunea de garanție ca fiind „orice angajament al unui vânzător sau producător față de consumator, asumat fără costuri suplimentare, de a rambursa prețul plătit sau de a înlocui, a repara sau a se ocupa de bunurile de consum în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificațiilor din certificatul de garanție sau în reclama relevantă”, iar reparația reprezintă „aducerea bunurilor de consum în conformitate cu contractul de vânzare”[7].


[1] A se vedea Mădălina Afrasinie etc., Noul Cod Civil, comentarii, doctrină și jurisprudență, Vol. lll, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 61.

[2] A se vedea Fl. A. Baias (coord.), Noul Cod Civil, Comentariu pe articole, Ediția ll, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 1883.

[3] I.C.C.J., secția com., decizia nr. 3026/2009, www.scj.ro, vizitat la 1 noiembrie 2017.

[4] A se vedea Răzvan Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, București 2013, p.123. [5] A se vedea F. Bocchini, apud Răzvan Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, București 2013, p.122.

[6] A se vedea www.cdep.ro, vizitat la 30 noiembrie 2017. [7] A se vedea eur-lex.europa.eu, vizitat la 30 noiembrie 2017.


15 afișare

© Copyright 2020 MT Legal Blog. Toate drepturile rezervate.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now