Caută

Decizia nr. 65/2020 referitoare la taxele judiciare de timbru


Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 3 și art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru următoarele considerente:


„14. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu.


15. Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", Curtea a arătat că plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor.


16. Curtea a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.


17. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Chiar în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, invocată de autoarea excepției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției.


18. Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească), precum și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii în caz de neplată a acestora sunt justificate.


19. Curtea a mai constatat că legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Legalitatea și temeinicia cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se apreciază de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și de legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri.


20. Cu privire la existența unei pretinse discriminări între cetățeni și instituțiile statului, din perspectiva instituirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru, se reține că prin Decizia nr. 791 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 12 aprilie 2019, paragrafele 15-16, și Decizia nr. 747 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 8 februarie 2018, paragrafele 15-16, Curtea a statuat că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a instituțiilor publice nu este de natură a crea discriminare între justițiabili, întrucât această măsură are o justificare obiectivă și rațională, aceea că ar fi absurd ca autoritățile respective - beneficiare de alocații bugetare - să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget, acestea fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat. Totodată, principiul egalității prevăzut de Constituție nu poate să primească, prin extensie, semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice.


21. În ceea ce privește calitatea de autoritate/instituție publică, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că existența acesteia nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea prevăzută la art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, aceasta nefiind aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu și în cazul în care instituția formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniului strict delimitat al noțiunii de venituri publice. Așa fiind, nu toate pretențiile pecuniare formulate de instituțiile prevăzute în art. 30 alin. (1) din actul normativ menționat sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru (a se vedea în acest sens Decizia nr. 747 din 23 noiembrie 2017, precitată, paragraful 17, sau Decizia nr. 277 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016, paragraful 23).„

23 afișare

© Copyright 2020 MT Legal Blog. Toate drepturile rezervate.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now