Caută

Decizia Curții Constituționale nr. 827 din 12 decembrie 2019

26.Curtea a reținut că reglementarea arestului la domiciliu într-o secțiune distinctă în cadrul capitolului destinat măsurilor preventive, secțiune așezată între măsura arestului preventiv și măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, poate determina o analiză din perspectiva gravității pe care fiecare măsură preventivă o presupune, putându-se ajunge la concluzia că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai ușoară decât arestul preventiv.


27.Pe de altă parte, Curtea a constatat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, deși până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, din perspectiva naturii/substanței, duratei, efectelor, manierii de executare și a intensității, cele două măsuri privesc o interferență majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Așa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeași situație, aceea a privării de libertate (Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 26).


28.Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „presupunând chiar că reclamantul ar putea fi considerat a fi consimțit să fie plasat sub arest la domiciliu, acest lucru nu poate fi echivalat cu eliberarea din detenție“ (Hotărârea din 5 iulie 2016, pronunțată în Cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 110).


29.Cu alte cuvinte, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu poate fi privită decât ca o formă continuă de privare de libertate. Un argument în acest sens îl reprezintă considerentele Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, și cele aleDeciziei nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015.


30.Potrivit celor prezentate anterior, atât arestul preventiv, cât și arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune și punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate, sau când față de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă.


31.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, din perspectiva criticilor formulate.”

19 afișare

© Copyright 2020 MT Legal Blog. Toate drepturile rezervate.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now